Îmi reciteam de curând postările mai vechi de pe blogger, şi apoi am trecut la wordpress, şi am sesizat cât de mult am crescut. Probabil, indirect, oricine mă cunoaşte a simţit asta, şi chiar eu, dar uneori spiritul meu evolutiv, conştientizat, pare neclar,ambiguu, aflat chiar diametral opus cu sensul iniţial al cuvântului.
Mă surprind astăzi, cum m-am surprins de când mă ştiu, analizându-mi felul de a fi, şi constat pe fundul personalităţii neschimbate câteva denivelări şi deformări.
Mă întreb de altfel cum o să arăt peste încă 10 luni, peste încă 10 ani.
Recitind postările, mă încearcă un sentiment de amărăciune, vanitos, că poate n-o să-mi ajungă nimeni la mine ca şi persoană umană, complicată şi neînţeleasă, citindu-mi vechile posturi. Decid oricum să le păstrez, ca un epitaf al unei personalităţi evolutive. Trag o linie şi subliniez începutul unei noi ere în universul complicat şi alambicat.
Ciudat cum am tras linie tocmai când am intrat într-o nouă eră scrisă, a vârstei.
În principiu am rămas la fel, dar m-am mai maturizat puţin, cu un an, cu o decadă emoţională.
Mi-e totuşi somn şi asta n-o să se schimbe niciodată.
*yaaaaawn*
Good point on this one! Gongrats.
RăspundețiȘtergere